Copilul râde: "Întelepciunea si iubirea mea e jocul."
Tânarul cânta: "Jocul si întelepciunea mea-i iubirea."
Batrânul tace: "Iubirea si jocul meu e intelepciunea."

luni, 21 decembrie 2009

nouveau manteau blanc

Suntem albi din nou. Stiu ca iarna trebuia sa vina, dar ma intrebam daca va veni goala. e chiar minunata natura alba, acoperisurile cu un strat generos, stralucitor de zapada ma fascineaza! am dat peste atatea imagini fugitive pe geamul masinii, incat pozele nu au putut face fata. sa ai un paradis la picioare si sa il distrugi... umanitatea. Turlele bisericilor aure, copacii zdrentuiti monstrii sticlosi, banca batranilor masa tacerii, campul intins plapuma alba efemera, oamenii actori grabiti...

Adoram sa fac ingerasi,oameni de zapada cu caciula mov si nas stramb de morcov, sa patinez pe cea mai subtire gheata, sa iau saniuta in spinare si sa o cobor pe deal,asteptand sa urce singura, sa primesc micuta bataie cu bulgari in schimbul uneia mari, sa aud pruncimea urland 'partie!' in bezna si sa sar intr-o groapa cu zapada ca pe o saltea moale. Se adauga spiritul sarbatorilor si mirosul de caldura al familiei si prietenilor. Erau vremuri in care nu doar il adulmecam, il imbratisam. Simteam iubirea, bucuria, sprijinul, copilaria, viata, mangaierea, frumosul, implinirea. Toate veneau cu prima ninsoare. De data aceasta, stelutele inghetate nu au venit pentru mine.
i-am zis ingerului meu ca abia astept sa radem de prezentul asta!:)

E frig rau afara!


miercuri, 2 decembrie 2009

miercuri, 25 noiembrie 2009

désir mêlé de souvenir

visez,cu dor...

-la insomniile dulci care ma inveleau si imi purtau pasii de dans ai unor coregrafii expresive;
-la prima rochita, purtata cu drag de o fetita cu parul pana la mijlocul spatelui,rochita mea rosie;
-la diminetile cu soare,dimineti incepand cu dupa-amiaza; razele galbene mangaindu-mi suvitele aspre si ciudat de aiurea aratand;
-la pijamaua de vara, prea portocalie si bulinata, care ma insotea pe taramul luciferic sau paradisiac, depinde;
-la prima aparitie pe scena ca dansatoare, intr-o forfota si un intuneric batator la ochi; senzatii inedite! vis implinit!
-la interviurile luate oamenilor grabiti de pe strada grabita si ea, probabil spre rutina.si inghetata de dupa..
-la gandurile mult prea infantile pentru a fi atinse de rautate si viclenie, sperantele mereu vii si arzandu-mi carnea, rasaritul tuturor ideilor de afirmare in scenariu;
-la prima mea camera, camaruta in care obisnuiam sa fiu doar fetita care, uneori purta rochita rosie si care, NU, isi loveam capul de pereti, carapacea special aranjata pentru protejarea inocentei;
-la piticul care obisnuiam sa fiu nu in urma cu mult timp, pitic fara o alba-ca-zapada, insa cu o poveste adaptata la universul 'eu'
-la apa rece, care imi uda buzele intr-o zi de luni, in cautarea oazei de duminica;
-la primii pasi, primii pasi spre noile mele obiceiuri, obiceiuri oribile de altfel. rosul unghiilor in orele de istorie, asteptand sunetul acela falnic de libertate
-la toate momentele memorabile, care mi-au trezit fiorul pe piele si saruturile bezmatice ale unor baieti cu nume contemporane si plete la moda, savurate pretios si minutios, patrunse mai apoi de alte buze crapate. aerul rece de munte sau de apa sarata a marii
-la orice amintire care ma face sa ma gandesc la ea si care, indiferent de clauza, ma provoaca sa o traiesc din nou ;
-la duminicile in familie, la albumul de familie, la sanul calduros al familiei adunata in jurul bradului impodobit, la bunicul.
-la zapezile june presarate cu saniute, la painea prajita pe soba bunicilor, la jocurile de pe straduta desenata de mana de copil, la embrionul meu, la mine cu ochii albastrii, la stiloul cu care am invatat sa imi scriu gandurile, la papusa din cale afara de frumosa azezata acum pe etajera prafuita, la serialul mamei vazut in ochelarii ei,la noptile hoinarite de umbrele mele si ale lor, lor prieteni, la movul meu
-la clipele in care nu ma gandeam la toate, la nimic.

luni, 23 noiembrie 2009

la même histoire d'amitié

sunt tot in aceeasi poveste, cu mine si el. De fapt, gresesc,vreau sa spun o poveste. EL si EA, se cearta. Se certasera si inainte, dar acuma era de proportii. Motiv? se pare ca da. Cred ca el simtea ceva mai mult pentru ea decat prietenie. Fetita in cautare de prietenie adevarata are acest deja-vu, deja-vecu cu prietenul cel bun. Nu se poate explica in cuvinte. este groznic, Inca plange EA.
Chiar este punctul culminant al povestei lor de prietenie. cuvinte aruncate fara jena, care parca le adresezi unei persoane pe care o repugni cu scarba, fara sa iti pese de urmele din trecut, de clipele frumoase si de EL si EA. Imposibil de crezut pentru EA cand, cu stupoare, afla ca EL considera timpul petrecut alaturi de EA timp pierdut. naruirea increderii, stergerea oricarui sentiment care parea atat de solid si disparitia EL si EA. regrete? da. a doua zi, insa in amorteala insipida care a pus dintr-o data stapanire pe EA, acum nu mai conta nicio scuza. considera totul o forma fara fond. Si s'a terminat totul!









AZI, insa, mai exista acesti doi prieteni. incredibil, dar nicidecum neasteptat, ei si-au refacut legatura, chimia dintre ei, si probabil nu s-a rupt niciodata. Dor? nevoie? adevarata prietenie sau mai mult? iremediabil, nu se stie!se stie doar ca exista.
Da, sunt cei mai buni prieteni. se zice. se vede. se simte. vad ceilalti. simt ei.
Ii vezi pretutindeni, le auzi rasete de la distanta, sunt ca niste aparitii angelice. raspandesc in jurul lor lumina si impacare si vindeca sufletele? sunt un reper, un exemplu, un model de urmat. sunt prieteni, sunt prieteni adevarati. Momentan, pentru ca cei doi planuiesc ca viata sa ii desparta, planuiesc ca peste un an sa se desparta, sa isi urmeze fiecare drumul sau in viata. planuiesc oare sa nu se mai vada toata viata?
Se ivesc indecizii, cerul cade peste mine si corpul ma tradeaza; vreau sa il am mereu alaturi; nu stiu, oare ce sa fac?
Scriu totul intr-o noapte de duminica rastalmacita de amintiri. pentru ca inca s-au intamplat lucururi, mereu altele, dar aceeasi esenta. o EL si EA. acum par mai maturi, dar cu aceeasi minte ludica. nu stiu de cat timp sunt prieteni si chiar nu conteaza acest lucru, din moment ce e posibil ca totul sa se spulbere. nu stiu din vina cui.
Azi noapte vorbeam cu un baiat abia cunoscut, asezati la o masa la un majorat, despre prietenia baiat-fata. el nu credea. eu da. mi-a dat de gandit conversatia. o iubeste pe prietena lui cea mai buna si, din spusele lui, prin infractiunea acestui sentiment intr-o astfel de relatie, nimic nu mai este la fel. l-am contrazis, am facut schimb de povesti si am constatat ca sunt similare.
dupa 10 minute, EA s-a certat cu EL, m-am certat cu cel mai bun prieten.

une histoire d'amitié

prietenie fata- baiat. Un adevarat fir epic, personaje si actiuni complexe, explicatii fara logica si numeroase momente memorabile. toate aceastea intr'o poveste pe care eu nu o inventez, doar o relatez.
Inceput. Cunoastere, dezvaluiri, compatibilitati. Dar trebuie sa ma conving ca exista prietenie intre feminim si masculin. Cu antecedente pregnante, ma avant, din nou, dans une relation d'amitie avec un gars. Am pornit din start cu o rezerva asupra tipului, insa, iata pe parcurs am scapat de acest handicap initial. o licarire in invalmaseala vietii, in fragilitatea existentei. o dulce companie careia eram aproape convinsa ca ii voi putea dezvalui cele mai tainice ascunzisuri ale fiintei mele. Sunt o fiinta careia ii este frica sa vorbeasca si cu sine insusi; el imi inspira o incredere incredibila si o beautitudine stranie de care doar mai tarziu m-am speriat. Eram un tot. eram noi doi. eram o el si ea amicii, eram tot ceea ce altii si- ar fii dorit sa aibe, eram ceea ce eu doream sa am, eram cei mai buni prieteni. eram si nu stiu daca mai suntem. S- a intamplat demult, mi- i se pare ca doar ieri ne-am cunoscut. Timpul petrecut alaturi de el zboara aievea, ma simt implinita cand ii simt pielea fina. Ca doi bezmetici, 2nebuni incurabili, ne traim existenta in taclale lungi pana dimineata sau certuri nevinoavate urmate de ' amintiri din copilarie'. Plimbari cu Gufi lui, printre troiene de zapada de 2ori mai mare ca mine, sarind pe capitza de fan din cimitir. cred ca am devenit o obisnuinta unul pentru celalalt.
o trambulina pe partie, inghetata de caramel, florile rupte ale mamei, povestea noastra de stan si bran, preluarea functiei de vip, o noapte de film cu mine dormind, o pauza de prietenie, prietenele mele disperate dupa fornetti de cocos cumparati de el, schimb de melodii, alternanta mov- verde, number1 in top, franceza- germana, totul sau nimic... am incepul paginile unui caiet in care sa scriu toate cliseele noastre. Mi' e dor de inceputuri. Spectaculoasa evolutie in viata mea si care, in cele din urma, m-a facut sa cred in prietenie fara interese ascunse. toata viata am cautat un prieten adevarat si chiar daca am crezat ca il am,mereu in final a intervenit ceva mult mai important decat prietenia noastra. Ce prieteni din ccopilarie? ce amintiri de pe ulita plina de praf pe care alergam desculti jucand ' tupu'? ce tu joc cu papusi cu cele mai bune prietene ale mele? toate au mers pe apa sambetei si azi suntem doar niste persoane care se saluta cand se vad dimineata in bus. Dar, timida, mi-am pus sperante in el, in el prietenul care ma intelege, ma sustine si ma obliga sa' i spun ce ma supara. un vanator de zambet al meu.
Poate trebuia sa scriu in timp ce simteam toate acestea. poate, pentru ca s' au intamplat multe de atunci. a intervenit si confuzia, si dezamagirea, si neincrederea, si... pauza pe care o credea interminabila. s' a intamplat demult

luni, 2 noiembrie 2009

Rien ne se perd..tout se transforme







E usor sa stai, fizic sau metafizic, in fata unui interlocutor si sa ii trantesti pasiv cateva intamplari din viata ta, din " vasta" ta experienta. Nici pe departe la fel de usor sa iti exprimi sentimentele vis-a-vis de ceea ce inseamna sau ar trebui sa insemne aceste istorisi;personal, asa imi pare!
'' Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la locul nasterii mele, la casa parinteasca din Humulesti [..] la prichiciul vetrei cel humuit, de care ma tineam cand incepusem a merge copacel, la cuptiorul pe care ma ascundeam,cand ma jucam cu baietii de-a mijoarca, si la alte jocuri si jucarii pline de hazul si farmecul copilariei, parca-mi salta si acum inima de bucurie!''. Asa se exprima Ion Creanga, omul ce si-a trait copilaria toata viata. Dar toti avem" o casa parinteasca" exact ca cea din Humulesti nu?
Nu stiu ce se intampla cu mine in ultima vreme... nu mai stiu nimic, ce vreau, ce simt,ce pot,nu mai inteleg absolut nimic, nu reusesc sa ma adaptez la noile promisiuni pe care sunt silita sa le fac; se dovedesc a fi dezamagitoare in final. Si exact ceea de ce ma temeam, ma supertemeam, m-a inundat: superficialitatea in cantitate industriala. Nu scap de intrebarea de ce exista atata aroganta, mandrie prosteasca, iluzie de superioritate? In fond toti avem 2 maine. 2 picioare. cap, si daca difera culoarea ochilor, lacrimile ii inunda, oricum. Nu vorbesc din punct de vedere intelectual, iar daca as fi acolo, as mentiona faptul ca, tocmai cei '' cultivati cu minus'' sunt geniile zilelor noastre. Paradoxal
Copilaria mea, anii de pruncie- urmele mele fericite paralele cu realitatea. O stiu pe toata, imi amintesc fiecare trunchi de poveste, fiecare gust, miros, sunet revelator si peste toate adaug patura rasului pur, inocent, veritabil. Putin umbrita, dar tot lume fantastica. Atata siguranta, visare, imaginatie brodand o lume schimbata de tine, pamant stralucitor de viata necunoscuta, prea mult dulce, incat... nu iti ramane loc sa te gandesti ca trebuie sa cresti. Trebuie? Eu vreau sa fiu exceptia. Si chiar sunt.am 1. 52m.
Intr-o zi, vara. primavara. toamna. iarna. nu stiu. Sau poate fi noapte. Nici asta nu mai stiu, pur si simplu toate au disparut! E posibil sa existe ' hocus pocus '? da. credintele copilaresti s-au intors impotriva universului meu. Nu am invatat care e urmatorul pas, unde este clopotul de sticlav sa ma ascund sub el? Pe la 7 ani aveam o viziune cu mine-omul privind spre mine- copilul. Stateam si ma uitam la mine tanjind, cu o sete nebuna in privire,dar cu multa iubire. Am plans, eu zambeam din fereastra timpului iubindu-ma mica. Acum, vad fetita de 7ani. Se joaca cu nasturii, jucariile ei preferate, ore in sir, imi face cu mana, imi zambeste. e fericita. Eu, omul,vars lacrimi de dor.
Copilaria am pierdut-o, dar am transformat-o intr-o amintire destul de hranitoare, incat sa fiu toata viata o copila. transformata
ma situez ireversibil in categoria persoanelor pozitive si incerc sa nu ma las acaparata de o lume a amortelii si a negativismului, in care traim nu pentru ceea ce avem , dar pentru ceea ce am putea avea, pentru ceea ce am pierdut, dar pentru ceea ce speram sa obtinem!

debutant