Copilul râde: "Întelepciunea si iubirea mea e jocul."
Tânarul cânta: "Jocul si întelepciunea mea-i iubirea."
Batrânul tace: "Iubirea si jocul meu e intelepciunea."

luni, 2 noiembrie 2009

Rien ne se perd..tout se transforme







E usor sa stai, fizic sau metafizic, in fata unui interlocutor si sa ii trantesti pasiv cateva intamplari din viata ta, din " vasta" ta experienta. Nici pe departe la fel de usor sa iti exprimi sentimentele vis-a-vis de ceea ce inseamna sau ar trebui sa insemne aceste istorisi;personal, asa imi pare!
'' Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la locul nasterii mele, la casa parinteasca din Humulesti [..] la prichiciul vetrei cel humuit, de care ma tineam cand incepusem a merge copacel, la cuptiorul pe care ma ascundeam,cand ma jucam cu baietii de-a mijoarca, si la alte jocuri si jucarii pline de hazul si farmecul copilariei, parca-mi salta si acum inima de bucurie!''. Asa se exprima Ion Creanga, omul ce si-a trait copilaria toata viata. Dar toti avem" o casa parinteasca" exact ca cea din Humulesti nu?
Nu stiu ce se intampla cu mine in ultima vreme... nu mai stiu nimic, ce vreau, ce simt,ce pot,nu mai inteleg absolut nimic, nu reusesc sa ma adaptez la noile promisiuni pe care sunt silita sa le fac; se dovedesc a fi dezamagitoare in final. Si exact ceea de ce ma temeam, ma supertemeam, m-a inundat: superficialitatea in cantitate industriala. Nu scap de intrebarea de ce exista atata aroganta, mandrie prosteasca, iluzie de superioritate? In fond toti avem 2 maine. 2 picioare. cap, si daca difera culoarea ochilor, lacrimile ii inunda, oricum. Nu vorbesc din punct de vedere intelectual, iar daca as fi acolo, as mentiona faptul ca, tocmai cei '' cultivati cu minus'' sunt geniile zilelor noastre. Paradoxal
Copilaria mea, anii de pruncie- urmele mele fericite paralele cu realitatea. O stiu pe toata, imi amintesc fiecare trunchi de poveste, fiecare gust, miros, sunet revelator si peste toate adaug patura rasului pur, inocent, veritabil. Putin umbrita, dar tot lume fantastica. Atata siguranta, visare, imaginatie brodand o lume schimbata de tine, pamant stralucitor de viata necunoscuta, prea mult dulce, incat... nu iti ramane loc sa te gandesti ca trebuie sa cresti. Trebuie? Eu vreau sa fiu exceptia. Si chiar sunt.am 1. 52m.
Intr-o zi, vara. primavara. toamna. iarna. nu stiu. Sau poate fi noapte. Nici asta nu mai stiu, pur si simplu toate au disparut! E posibil sa existe ' hocus pocus '? da. credintele copilaresti s-au intors impotriva universului meu. Nu am invatat care e urmatorul pas, unde este clopotul de sticlav sa ma ascund sub el? Pe la 7 ani aveam o viziune cu mine-omul privind spre mine- copilul. Stateam si ma uitam la mine tanjind, cu o sete nebuna in privire,dar cu multa iubire. Am plans, eu zambeam din fereastra timpului iubindu-ma mica. Acum, vad fetita de 7ani. Se joaca cu nasturii, jucariile ei preferate, ore in sir, imi face cu mana, imi zambeste. e fericita. Eu, omul,vars lacrimi de dor.
Copilaria am pierdut-o, dar am transformat-o intr-o amintire destul de hranitoare, incat sa fiu toata viata o copila. transformata

2 comentarii:

  1. Cam tragic pentru cineva care s-a declarat o persoana pozitiva, care "nu se lasa acaparata de o lume a amortelii si a negativismului" cu nici o zi inainte...
    Personal cred ca la promisiuni nu te "adaptezi" ci ti le asumi cu responsabilitate. Nimeni pe lumea asta nu te poate forta sa faci ceva, nici macar o promisiune. Spun asta pentru ca in momentul actiunii, al deschiderii gurii si rostogolirii consoanelor si vocalelor, al faptei, in sinea ta deja ai acceptat sa faci, sa spui acel lucru. Tu il faci. Nimeni nu rosteste sau nu face ceva in locul tau (doar in cazul in care cu forta iti misca corpul fizic :P). Deci puterea e la tine, in asumarea responsabilitatii pentru acel act, pentru acea alegere...
    Iti inteleg temerea, nedumerirea, dar nu si neputinta declarata! Dimineata cand suna ceasul si trebuie sa te duci la treaba ta ai de ales daca iti declari ca vrei sau nu sa faci asta. Si in functie de declaratia ta corpul o sa te urmeze: fericit, plin de viata sau o sa-l tragi dupa tine indiferent toata ziua.
    Si am ajuns si la pierderi...:) ca sa pierzi ceva ar trebui ca mai intai sa ai. Observa timpul prezent! Copilaria reprezinta o perioada din trecut... Nu mai e, nu o mai posezi... deci nu ai pierdut-o! Asa cum ai zis s-a transformat intr-o amintire. Observa ca nici viitor nu ai... pentru ca va fi! Si atunci nu iti ramane decat sa te bucuri de clipa, de prezent. Onoreaza-te si iubeste-ti prezentul, imbratiseaza-l cu toata responsabilitatea si spiritul pozitiv si vei avea o viata minunata. Asta e o promisiune!

    RăspundețiȘtergere
  2. http://andraw40.blogspot.com/3 noiembrie 2009 la 21:47

    nu sunt negativista,sau cel putin incerc.consider ca e normala privirea cu nostalgie spre trecerea din copilarie si inca sunt la limita dintre infantilism si maturitate,dar tot nu mai este la fel ca in urma cu cativa ani si asta ma intristeaza.
    Promisiunile sunt facute de cele mai multe ori mie,imi impun reguli,exigente,autodepasire.nu concep stagnarea.
    Merci oricum de sfaturi,;si apropo si mie imi place fotografie.keep in touch

    RăspundețiȘtergere