Copilul râde: "Întelepciunea si iubirea mea e jocul."
Tânarul cânta: "Jocul si întelepciunea mea-i iubirea."
Batrânul tace: "Iubirea si jocul meu e intelepciunea."

duminică, 24 octombrie 2010

In cinstea homeostaziei.

E ciudat sa ma simt atat de ciudat... De cand am venit la Cluj astept sa mi se intample ceva WOW, ceva ce sa imi taie rasuflarea, sa imi zbuciume pana si ultimul nerv... Asteptam altceva de la orasul asta, vroiam minuni de la el; e mult spus, dar noaptea trebuia sa devina zi, iar cana de cafea sa nu aiba fund. E adevarat!Clujul mi-a schimbat intr-o luna de zile viata, dar nu si modul de a o trai. Deci, tind sa cred ca e o "schimbare stagnanta"[ :) ], fara sens bun/rau. E bine, ma simt plina de viata,mereu alaturi de prietenele mele si fara contact cu singuratatea...uneori ii simt lipsa. Eu din vara - incerc sa fug. Familia - nevoie nesecata de ai simti alaturi;sunt.dar la o distanta de 153km.
Rad mult pentru ca ma simt bine. Sunt vesela pentru ca zilele imi sunt pline de lucruri inedite. Circul pe jos ca sa respir aerul de pe stradutele clujene. Admir zambetele oamenilor ca sa mi le intiparesc in minte. Visez fericire ca sa imi hranesc trezirea. Fac lucruri noi ca sa nu am jurnalul tras la xerox. Si imi mint timpul ca sa nu mai treaca. Totusi.. e un gol. Undeva. Si nu miros esenta cu care pot sa il umplu. zumzet, desert, lacrimi, rasarit, liceu, acasa, el, dans, Paris, iubire...pot fi toate astea sau niciuna... Habarnism. Dar stiu ca e ceva. Asadar, nu dezamagita, ci in asteptare de implinire a nebuniei fara nume; Cluj!misca'ti fundul!
tic-tac.tic-tac.tic-tac
tac-tic.tac-tic.tac-tic