Buze de nisip.

O poveste. Pe langa poveste; in spatele povestii .

Se spune ca povestitorul ramane singur, abandonat de personajele sale si de tot ceea ce a creat. Isi incepe fiecare dintre ele o alta fila de poveste de care sa apartina, in afara unui nor de caldura, in umbra trecutului. Treapta paradoxului - ne grabim sa indepartam clipele frumoase pe care aveam de gand sa le chemam in ajutor.
Consecinta fatala a principatului de la tarmul marii. As vrea sa pot sa ii descriu chipul, felul de a fi, dand si iar dand ocol bezmetic cerebelului meu, ca un fluture rosu de noapte; dar ma pierd la intalnirea acestor culori umede in aducerile aminte. Acest efort mi-a inghesuit puterea intr-un organ isteric si nu-mi inspira incredere. O simpla apasare ar fi suficienta pentru a elibera intrega frenezie.
Cu umerii sarutati de soare, intinsi intr-un paradis impletit al dorintei, recurgeam in spatiu si timp, la orice tertip ca sa ne putem atinge: mana lui se strecura prin nisip spre mine, degetele bronzate si subtiri se apropiau halucinate; cate un zmeu ridicat intamplator de copii ne umbrea sarutul. Nu ne putea linisti nici macar apa albastra si racoroasa sub care noi doi ne tineam inca agatati unul de altul. Tremura si fremata in timp ce eu ii sarutam coltul gurii intredeschise si lobul fierbinte al urechii.
... Fiecare moment al zilei. Fiecare vis sub soarele din miezul noptii intens colorat. Fiecare pulsatie, tusa de fantezie. Fiecare privire asupra infinitului albastru-purpuriu. Fiecare geana atinsa de buzele de nisip ... Fiecare respiratie calda pusa pe ceafa. Fiecare fior si pas facut in doi ... toate mi-au confirmat o stare vecina cu nebunia insufletita.
Rabda nebunia! Strange-o in brate, imbuiba-te cu miros ei fatal, fii dement, masochist, frumos de visator! NOI vegetam in amintirea malului oceanului, uitati de prezent, dar adorabili.