Pentru o zi ca cea pe care a avut-o, se simtea bine, dar incomod. Iar avea in mana o lopata pentru a-si ingropa trecutul care iese la iveala cu o simpla adiere. Desi e grea, stie ca trebuie sa o infiga in pamant, insa e cam stangace... iarba e verde in perioada asta. Putea sa fie mereu verde, insa asa e in orice carte de geografie, 4 anotimpuri. La chimie a renuntat din liceu. O iubea, se pricepea. Acum toate s-au adunat intr-un fir de amintiri pentru care a cumparat o frumoasa cutie, cu turnul Eiffel, exact in ziua in care a visat totul.
Se aud pescarusii pe fundal. Vava crede ca poate descrie imaginea visului, dar cuvintele mereu strica farmecul. In noapte ii place sa stea in linistea beznei sa-si aminteasca forma fetei lui, blandetea pielii si a vocii. De cand a primit billetul acela, reactualizeaza simturile frumoase dintre ei, intervine pe urma prapastia cu prezentul... totul a fost declansat de vis. Se integreaza in felul ei la realitate. Oare cei din jur ii vad neapartenenta? Fiecare particica tine cu cealalta si se aduna astfel incat sa ii creeze cadrul trecut-prezent. Ar vrea sa rupa poza care a aparut din senin, dar e intangibila, mai rau decat o amintire. Si suspina. Caci ar vrea libertate. Libertate de la tot ce a avut sau nu a avut. S-a mai eliberat din greutatea lantului care o leaga, dar se intreaba cand nu o va mai rani deloc stransoarea. E aici, era mai precis, si acum e acolo. Partial aici. Si cum ceasul ei e tarziu, vrea sa ii arate ca rezista... chiar si asa ... nu au sincron la ceas. E tarziu sau devreme, depinde cum o ia fiecare. Se crapa de zi. Vava vrea sa fuga.
Noapte buna!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu